COMUNICAT
Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA împreună cu Federaţia Educaţiei Naţionale şi Federaţia Naţională Sindicală ALMA MATER îi solicită premierului Emil Boc să renunţe la asumarea răspunderii prin care vrea să plafoneze veniturile salariale legale ale cadrelor didactice. În fapt, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a admis recursul în interesul legii privind creşterile salariale în Educaţie, decizie pe care o salutăm, s-au creat premisele recalculării imediate a salariilor din 2010 şi 2011 pentru toate cadrele didactice.
Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA împreună cu Federaţia Educaţiei Naţionale şi Federaţia Naţională Sindicală ALMA MATER cer Guvernului ca, respectând decizia ÎCCJ, să generalizeze aplicarea Legii 221/2008 pentru toţi profesorii din România, inclusiv prin alocarea sumelor de bani restante. Guvernul este obligat să respecte decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi să găsească resursele financiare necesare. Se poate solicita federaţiilor sindicale de către Guvern reeşalonarea datoriilor către cadrele didactice prin negocieri cu federaţiile din educaţie în privinţa modalităţii de acordare, dar este un abuz impunerea acestora printr-un act normativ neagreat.
Remarcăm faptul că profesorii intră în sistemul de aplicare a noii Legi a salarizării unitare, cu un alt nivel de salarizare, sunt necesare deci negocieri pentru o corecţie salarială care ar trebui aplicată imediat. Recalcularea salariilor şi încadrarea conform Legii salarizării unitare se impune de la sine.
Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” alături de Federaţia Educaţiei Naţionale şi Federaţia Naţională Sindicală ALMA MATER aşteaptă din partea Guvernului:
- cel puţin o demisie de onoare,
- să renunţe la înaintarea unui astfel de act normativ către Parlament,
- să generalizeze aplicarea hotărârii judecătoreşti către toate cadrele didactice şi
- să găsească soluţii de acordare a restanţelor salariale în urma dialogului social.
Bogdan Iuliu HOSSU Anton HADĂR Constantin CIOSU
Preşedinte Preşedinte Preşedinte
CNS “Cartel ALFA” FNS „ALMA MATER” FEN
foto de la eveniment aici